Iulia Albu recunoaşte că nu a fost mereu un părinte bun. Ce relaţie are vedeta cu fiica ei: „Chiar nu sunt un exemplu”

27 06. 2024, 15:39

Iulia Albu este o mămică mândră! Fiica ei a terminat ultimul an de gimnaziu cu o medie foarte bună, iar recent, Mikaela a avut petrecerea de banchet. Pentru tânără, ultimele luni nu au fost deloc uşoare şi asta pentru că tatăl ei s-a confruntat cu probleme de sănătate care au afectat-o. Află în rândurile de mai jos ce a povestit mama ei despre toată această perioadă.

Iulia Albu a vorbit recent despre modul în care fiica ei a reacționat atunci când a aflat că tatăl ei, Mihai Albu, suferă de cancer. Criticul de modă i-a fost alături ca de ficare dată şi a ajutat-o să treacă cu bine peste aceste momente dificile.

Iulia Albu, mândră de fiica ei

Mikaela a demonstrat că este un copil puternic. Tânăra a muncit din greu, a reuşit să îşi facă părinţii mândri, iar acum, în viaţa ei, urmează o nouă etapă importantă: alegerea liceului. Până atunci însă trebuie să susţină examenele de la Evaluarea Naţională.

„Este un copil care a terminat anul acesta cu 9.50 media generală. Și în momentul în care a ieșit puțin abătută de la examen, chiar m-am îngrijorat, pentru că este un copil bine pregătit. Dar emoțiile, anul ăsta nu a fost foarte simplu, așa cum bine știi. Și să sperăm că totul va fi bine”, a dezvăluit criticul de modă.

Vedeta nu se consideră un părinte model

Criticul de modă recunoaște că fiica ei, Mikaela, a moştenit foarte multe de la ea, dar, în același timp, recunoaște că nu a fost tot timpul un părinte bun.

„Nu sunt un părinte bun. Chiar nu sunt un exemplu, sunt un părinte care petrece cam puțin timp cu copilul și sunt un părinte care a făcut greșeli și o să mai facă. Dar sper că greșelile pe care le voi face vor fi unele noi și vor fi unele mai puțin grave”, a spus ea.

 

Sursă foto: social media